Despre carte: 2008 / Harpiile sunt omniprezente și mereu în alertă, așa că nu putem scăpa de ele. Cheia soluției constă în numele lor - „răpitori”, „hoți”. Ei au personificat zeitatea cretană a morții, reprezentată în Odisee de vântul furibund. În teogonia hindusă ei devin demoni ai cerului, frumoși ca păsările mari de pradă. Schimbându-se constant de la un secol la altul, ele capătă înfățișări noi, neobișnuite, curgându-se una în alta într-o mișcare eternă, asemănătoare turbulenței mării, de unde și-au luat naștere. Sunt bătrâni ca raiul și bătrâni ca moartea. Harpiile sunt imaginea Mamei devoratoare, ființa cosmică care înghite și vărsă într-o singură mișcare dublă eternă. Prin urmare, ele sunt înrudite cu sirenele cu barbă, zeițele șarpelor care scuipă râuri mari, zeitățile adâncurilor htonice. Dacă visezi că mănânci ficatul unei harpie, în curând vei muri. Gabriel Wittkop vorbește despre originea, obiceiurile, destinele și metamorfozele harpiilor. Ilustrații ale autorului.